Regulamentul (UE) nr. 954/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 septembrie 2011 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 privind cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate să asigure aplicarea legislației în materie de protecție a consumatorului (Text cu relevanță pentru SEE)
Grade B
mapped from publisher markup. A grade says how a document's structure was obtained, not how reliable the law is.
Address https://gelex.eu/eli/EU/act/2011/954@2011-09-14/ro
Contents
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 114,
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European,
după consultarea Comitetului Regiunilor,
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,
întrucât:
(1) Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 stabilește condițiile în care autoritățile competente ale statelor membre, desemnate ca fiind însărcinate să asigure aplicarea legislației care protejează interesele consumatorilor, cooperează între ele și cu Comisia pentru a garanta respectarea legilor respective și buna funcționare a pieței interne și pentru a îmbunătăți protecția intereselor economice ale consumatorilor.
(2) Articolul 3 litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 definește legile care protejează interesele consumatorilor ca fiind directivele transpuse în ordinea juridică internă a statelor membre și regulamentele menționate în anexa la regulamentul respectiv (denumită în continuare anexa).
(3) De la intrarea în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004, mai multe dintre actele legislative menționate în anexă au fost abrogate și au fost adoptate noi acte legislative.
(4) Directiva 84/450/CEE a fost abrogată și înlocuită cu Directiva 2006/114/CE. Prin urmare, trimiterea la Directiva 84/450/CE ar trebui eliminată din anexă și înlocuită cu trimiteri la articolele specifice ale Directivei 2006/114/CE care vizează protecția intereselor consumatorilor.
(5) În timp ce Directiva 87/102/CEE a fost abrogată și înlocuită cu Directiva 2008/48/CE, Directiva 2008/48/CE nu precizează în mod expres că trimiterile la Directiva 87/102/CEE abrogată urmează a se interpreta ca trimiteri la Directiva 2008/48/CE. Prin urmare, din rațiuni de securitate juridică, trimiterea din anexă la Directiva 87/102/CEE ar trebui înlocuită printr-o trimitere la Directiva 2008/48/CE.
(6) Directiva 89/552/CEE a fost abrogată și înlocuită cu Directiva 2010/13/UE. În conformitate cu articolul 34 al doilea paragraf din Directiva 2010/13/UE, trimiterile la Directiva 89/552/CEE urmează a fi interpretate ca trimiteri la Directiva 2010/13/UE. Cu toate acestea, din motive de claritate, trimiterea din anexă la Directiva 89/552/CEE ar trebui înlocuită printr-o trimitere la articolele relevante din Directiva 2010/13/UE.
(7) Directiva 93/13/CEE nu a fost modificată prin Decizia 2002/995/CE. Prin urmare, trimiterea la decizia respectivă ar trebui eliminată din anexă.
(8) Directiva 94/47/CE a fost abrogată și înlocuită cu Directiva 2008/122/CE. În conformitate cu articolul 18 al doilea paragraf din Directiva 2008/122/CE, trimiterile la Directiva 94/47/CE urmează a fi interpretate ca trimiteri la Directiva 2008/122/CE. Cu toate acestea, din motive de claritate, este adecvată înlocuirea în anexă a trimiterii la Directiva 94/47/CE cu o trimitere la Directiva 2008/122/CE.
(9) Directiva 97/55/CE modifică Directiva 84/450/CEE, care a fost abrogată. Prin urmare, trimiterea la Directiva 97/55/CE ar trebui eliminată din anexă.
(10) Anexa ar trebui modificată corespunzător.
(11) Este necesar să se evalueze eficacitatea și mecanismele operaționale ale Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 și să se analizeze în detaliu posibilitatea includerii în anexă a unor acte legislative suplimentare care protejează interesele consumatorilor, pentru o eventuală revizuire a regulamentului respectiv în scopul de a oferi autorităților publice însărcinate cu aplicarea legislației mijloace îmbunătățite de depistare, investigare și impunere efectivă a încetării sau interzicerii încălcărilor legislației, care contravin intereselor consumatorilor în context transfrontalier. În acest scop, Comisia ar trebui să prezinte Parlamentului European și Consiliului cât mai curând posibil și, în orice caz, până la sfârșitul lui 2014 un raport însoțit, după caz, de o propunere legislativă,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1 Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 se modifică după cum urmează:
Articolul 1
1. Se inserează următorul articol:
1.
Articolul 21a Reexaminare
Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului până la data de 31 decembrie 2014 un raport care evaluează eficacitatea și mecanismele operaționale ale prezentului regulament și analizează în detaliu posibilitatea includerii în anexă a unor acte legislative suplimentare care protejează interesele consumatorilor. Raportul are la bază o evaluare externă și o consultare extinsă cu toate părțile interesate și este însoțit, după caz, de o propunere legislativă.
2. Anexa se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2 Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre. Adoptat la Strasbourg, 14 septembrie 2011 Pentru Parlamentul European Președintele J. Buzek Pentru Consiliu Președintele M. Dowgielewicz
ANNEX
ANEXĂ
Anexa la Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 se modifică după cum urmează:
1.(1) Nota de subsol (1) se înlocuiește cu următorul text: Directivele nr. 6, 8 și 13 conțin dispoziții speciale.
2.1. Punctul 1 se înlocuiește cu următorul text: Directiva 2006/114/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind publicitatea înșelătoare și comparativă (JO L 376, 27.12.2006, p. 21): articolul 1, articolul 2 litera (c) și articolele 4-8.
3.3.4. Punctele 3 și 4 se înlocuiesc cu următorul text: Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului (JO L 133, 22.5.2008, p. 66). Directiva 2010/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 10 martie 2010 privind coordonarea anumitor dispoziții stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative în cadrul statelor membre cu privire la furnizarea de servicii mass-media audiovizuale (Directiva serviciilor mass-media audiovizuale) (JO L 95, 15.4.2010, p. 1): articolele 9, 10, 11, 19-26.
4.6.7. Punctele 6 și 7 se înlocuiesc cu următorul text: Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (JO L 95, 21.4.1993, p. 29). Directiva 2008/122/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 ianuarie 2009 privind protecția consumatorilor în ceea ce privește anumite aspecte referitoare la contractele privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată, la contractele privind produsele de vacanță cu drept de folosință pe termen lung, precum și la contractele de revânzare și de schimb (JO L 33, 3.2.2009, p. 10).
5. Punctul 9 se elimină.