Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 696/2012 al Comisiei din 25 iulie 2012 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată
Grade B
mapped from publisher markup. A grade says how a document's structure was obtained, not how reliable the law is.
Address https://gelex.eu/eli/EU/act/2012/696@2012-07-25/ro
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun, în special articolul 9 alineatul (1) litera (a),
întrucât:
(1) Pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii combinate anexate la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87, este necesar să se adopte măsuri privind clasificarea mărfurilor menționate în anexa la prezentul regulament.
(2) Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 stabilește regulile generale pentru interpretarea Nomenclaturii combinate. Aceste reguli se aplică, de asemenea, oricăror alte nomenclaturi bazate integral sau parțial pe aceasta sau care îi adaugă acesteia subdiviziuni suplimentare și care sunt stabilite prin dispoziții UE specifice, în vederea aplicării de măsuri tarifare sau de altă natură privind comerțul cu mărfuri.
(3) În temeiul acestor reguli generale, mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului din anexă trebuie clasificate la codul NC indicat în coloana 2, pe baza motivelor care figurează în coloana 3 a aceluiași tabel.
(4) Este necesar să se prevadă posibilitatea invocării în continuare de către titular, în temeiul articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar, pentru o perioadă de trei luni, a informațiilor tarifare obligatorii care au fost furnizate de autoritățile vamale ale statelor membre în ceea ce privește clasificarea mărfurilor în Nomenclatura combinată, dar care nu sunt conforme cu dispozițiile prezentului regulament.
(5) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului vamal,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1 Mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului din anexă se clasifică în Nomenclatura combinată la codul NC indicat în coloana 2 a aceluiași tabel.
Articolul 2 Informațiile tarifare obligatorii furnizate de autoritățile vamale ale statelor membre care nu sunt conforme cu dispozițiile prezentului regulament pot fi invocate în continuare pentru o perioadă de trei luni, în temeiul articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92.
Articolul 3 Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre. Adoptat la Bruxelles, 25 iulie 2012. Pentru Comisie, pentru președinte Algirdas Šemeta Membru al Comisiei
ANNEX
ANEXĂ
Descrierea mărfurilor Clasificare (cod NC) Motive (1) (2) (3) Tălpi interioare alcătuite dintr-o porțiune arcuită flexibilă, bifurcată, din oțel, și dintr-o perniță capitonată interschimbabilă, fabricată din diverse materiale. Tălpile interioare sunt asamblate în funcție de amprenta piciorului și de greutatea corporală a clientului. Tălpile interioare sunt concepute pentru a reduce presiunea exercitată asupra piciorului și a întregului corp. Sistemul de sprijin în trei puncte al tălpii interioare este conceput pentru a sprjini și a consolida ligamentele, tendoanele și mușchii, precum și pentru a le permite să se miște. Sistemul permite absorbția șocurilor, distribuirea în mod egal de-a lungul întregului picior a greutății corporale și poate compensa efectele negative ale platfusului deja existent. Pernița capitonată masează piciorul. A se vedea imaginea. 64069050 Clasificarea se stabilește pe baza regulilor generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii combinate și pe baza textului codurilor NC 6406, 640690 și 64069050. Tălpile interioare nu sunt concepute pentru a corecta afecțiunile ortopedice deoarece ele nu sunt special adaptate pentru handicapuri pe care urmăresc să le corecteze, ci sunt concepute pentru a crește confortul corpului și al piciorului și pentru a compensa efectele negative ale problemelor existente (a se vedea nota 6 la capitolul 90). Clasificarea la poziția 9021 ca articole și aparate ortopedice este, prin urmare, exclusă. Tălpile interioare trebuie deci clasificate la codul NC 64069050 ca tălpi interioare detașabile.