Gelex

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1130/2014 al Comisiei din 22 octombrie 2014 de deschidere, pentru anul 2015, a unui contingent tarifar aplicabil importurilor în Uniunea Europeană de anumite mărfuri originare din Norvegia și rezultate din prelucrarea produselor agricole prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 510/2014 al Parlamentului European și al Consiliului

In forceVersion 2014-10-22from 2014-10-27
Grade B

mapped from publisher markup. A grade says how a document's structure was obtained, not how reliable the law is.

Ask Gelex about this law

Address https://gelex.eu/eli/EU/act/2014/1130@2014-10-22/ro

Contents
  1. Preamble
  2. Articolul 1
  3. ANNEX

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 510/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 de stabilire a regimului comercial aplicabil anumitor mărfuri rezultate din transformarea produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 1216/2009 și (CE) nr. 614/2009 ale Consiliului, în special articolul 16 alineatul (1) litera (a),

având în vedere Decizia 2004/859/CE a Consiliului din 25 octombrie 2004 privind încheierea unui acord sub forma unui schimb de scrisori între Comunitatea Europeană și Regatul Norvegiei referitor la Protocolul nr. 2 la Acordul bilateral de liber schimb între Comunitatea Economică Europeană și Regatul Norvegiei, în special articolul 3,

întrucât:

(1) Protocolul nr. 2 la Acordul între Comunitatea Economică Europeană și Regatul Norvegiei din 14 mai 1973 (Acordul bilateral de liber schimb între Comunitatea Economică Europeană și Regatul Norvegiei) și Protocolul nr. 3 la Acordul privind SEE stabilesc regimurile comerciale care se aplică anumitor produse agricole și produse agricole prelucrate între părțile contractante.

(2) Protocolul nr. 3 la Acordul privind SEE prevede o taxă vamală zero care se aplică apelor cu adaos de zahăr sau alți îndulcitori, sau aromatizate, clasificate la codul NC 22021000, precum și altor băuturi nealcoolice care nu conțin produse de la pozițiile 0401 până la 0404 sau grăsimi obținute din produse de la pozițiile 0401 până la 0404, clasificate la codul NC 22029010.

(3) Taxa vamală zero aplicabilă apelor și celorlalte băuturi în cauză a fost suspendată temporar pentru Norvegia, pentru o perioadă nelimitată, printr-un acord sub forma unui schimb de scrisori între Comunitatea Europeană și Regatul Norvegiei privind Protocolul nr. 2 la Acordul bilateral de liber schimb între Comunitatea Economică Europeană și Regatul Norvegiei (denumit în continuare Acordul sub forma unui schimb de scrisori), aprobat prin Decizia 2004/859/CE. În conformitate cu Acordul sub forma unui schimb de scrisori, importurile scutite de taxe vamale de mărfuri încadrate la codurile NC 22021000 și ex22029010 originare din Norvegia sunt permise numai în limitele unui contingent scutit de taxe vamale. Pentru importurile care depășesc contingentul alocat trebuie achitată o taxă.

(4) Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1322/2013 al Comisiei a stabilit că suspendarea temporară a regimului de scutire de taxe vamale nu trebuie să se aplice importurilor în Uniune ale apelor și băuturilor respective de la 1 ianuarie până la 31 decembrie 2014, acordând astfel mărfurilor respective un acces nelimitat și scutit de taxe vamale în Uniune.

(5) Contingentul tarifar pentru 2015 pentru apele și băuturile respective trebuie să fie deschis, în conformitate cu Acordul sub forma unui schimb de scrisori. Ultimul contingent anual pentru produsele în cauză a fost deschis pentru anul 2013 prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1085/2012 al Comisiei.Întrucât pentru anul 2014 nu a fost deschis niciun contingent anual, volumul contingentului pentru 2015 ar trebui să fie stabilit la același nivel ca și pentru 2013.

(6) Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei prevede norme de gestionare a contingentelor tarifare. Contingentul tarifar deschis prin prezentul regulament ar trebui să fie gestionat în conformitate cu normele respective.

(7) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare pentru probleme orizontale referitoare la comerțul cu produse agricole prelucrate care nu sunt cuprinse în anexa I,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

(1) De la 1 ianuarie până la 31 decembrie 2015, contingentul tarifar scutit de taxe vamale prezentat în anexă va fi deschis pentru produsele originare din Norvegia care sunt enumerate în anexa respectivă, în condițiile specificate de aceasta.

(2) Regulile de origine stabilite în Protocolul nr. 3 la Acordul între Comunitatea Economică Europeană și Regatul Norvegiei din 14 mai 1973 se aplică mărfurilor enumerate în anexa la prezentul regulament.

(3) Pentru cantitățile importate care depășesc volumul contingentului, se aplică o taxă preferențială de 0,047 EUR/litru.

Articolul 2 Contingentul tarifar al Uniunii prevăzut la articolul 1 alineatul (1) se gestionează de către Comisie în conformitate cu articolele 308a, 308b și 308c din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93.

Articolul 3 Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Se aplică de la 1 ianuarie 2015.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre. Adoptat la Bruxelles, 22 octombrie 2014 Pentru Comisie Președintele José Manuel Barroso

ANNEX

ANEXĂ —— Contingent tarifar scutit de taxe vamale pentru 2015 aplicabil importurilor în Uniune de anumite mărfuri originare din Norvegia

Nr. de ordine Codul NC Descrierea mărfurilor Volumul contingentului 09.0709 22021000 Ape, inclusiv apele minerale și apele gazeificate, care conțin zahăr sau alți îndulcitori sau aromatizate 17,303 milioane de litri ex22029010 Alte băuturi nealcoolice care conțin zahăr (zaharoză sau zahăr invertit)

Versions

  1. 2014-10-22