Decizia (PESC) 2015/2276 a Consiliului din 7 decembrie 2015 de modificare și de prelungire a aplicării Deciziei 2013/233/PESC privind Misiunea de asistență a Uniunii Europene pentru gestionarea integrată a frontierelor în Libia (EUBAM Libya)
Grade B
mapped from publisher markup. A grade says how a document's structure was obtained, not how reliable the law is.
Address https://gelex.eu/eli/EU/act/2015/2276@2015-12-07/ro
Contents
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 28, articolul 42 alineatul (4) și articolul 43 alineatul (2),
având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,
întrucât:
(1) La 22 mai 2013, Consiliul a adoptat Decizia 2013/233/PESC de instituire a Misiunii de asistență a Uniunii Europene pentru gestionarea integrată a frontierelor în Libia (EUBAM Libya).
(2) La 21 mai 2015, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2015/800 de modificare și de prelungire a aplicării Deciziei 2013/233/PESC, în special prin prelungirea EUBAM Libya până la 21 noiembrie 2015 și prin stabilirea unei valori de referință financiară pentru aceeași perioadă.
(3) EUBAM Libya ar trebui să fie prelungită cu o perioadă suplimentară de trei luni, până la 21 februarie 2016.
(4) Decizia 2013/233/PESC ar trebui modificată în consecință.
(5) Misiunea EUBAM Libya se va desfășura în contextul unei situații care s-ar putea deteriora și care ar putea aduce atingere realizării obiectivelor acțiunii externe a Uniunii, astfel cum sunt prevăzute la articolul 21 din tratat,
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1 Decizia 2013/233/PESC a Consiliului se modifică după cum urmează:
Articolul 1
1. La articolul 13, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
1.
(1) Valoarea de referință financiară destinată acoperirii cheltuielilor aferente EUBAM Libya pentru perioada 22 mai 2013-21 mai 2014 este de 30300000 EUR. Valoarea de referință financiară destinată acoperirii cheltuielilor aferente EUBAM Libya pentru perioada 22 mai 2014-21 februarie 2016 este de 26200000 EUR.
2. La articolul 16, al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text: Se aplică până la data de 21 februarie 2016.
Articolul 2 Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării. Se aplică de la 22 noiembrie 2015.
Adoptată la Bruxelles, 7 decembrie 2015. Pentru Consiliu Președintele C. Cahen