Gelex

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/988 al Comisiei din 6 iunie 2017 de stabilire a standardelor tehnice de punere în aplicare privind formatele, modelele și procedurile standard referitoare la mecanismele de cooperare în ceea ce privește locurile de tranzacționare ale căror activități au o importanță semnificativă într-un stat membru gazdă (Text cu relevanță pentru SEE)

In forceVersion 2017-06-06from 2017-07-03
Grade B

mapped from publisher markup. A grade says how a document's structure was obtained, not how reliable the law is.

Ask Gelex about this law

Address https://gelex.eu/eli/EU/act/2017/988@2017-06-06/ro

Contents
  1. Preamble
  2. Articolul 1 Formatul și utilizarea formularelor și modelelor și procedurilor standard privind mecanismele de cooperare
  3. Articolul 2 Intrarea în vigoare și aplicarea
  4. ANNEX
  5. ANEXA I Acordul standard privind mecanismele de cooperare în cazul în care operațiunile unui loc de tranzacționare devin de importanță semnificativă într-un stat membru gazdă
  6. Articolul 1 Scop și prevederi generale
  7. Articolul 2 Domeniul de acoperire al cooperării
  8. Articolul 3 Procedurile pentru transmiterea și prelucrarea solicitărilor privind cooperarea
  9. (5)
  10. Articolul 4 Răspunsul la solicitarea privind cooperarea
  11. Articolul 5 Procedurile pentru mecanismele de cooperare permanentă
  12. Articolul 6 Procedurile privind consultarea
  13. Articolul 7 Procedurile privind asistența: solicitarea privind luarea unei declarații unei persoane
  14. (1)
  15. (2)
  16. Articolul 8 Procedurile privind asistența: solicitarea ca o autoritate să deschidă o anchetă sau să efectueze un control la sediu
  17. (3)
  18. (4)
  19. (5)
  20. Articolul 9 Restricțiile privind confidențialitatea și utilizările permise ale informațiilor
  21. (2)
  22. Articolul 10 Modificări, dispoziții suplimentare și revizuirea prezentului acord
  23. Articolul 11 Alte părți
  24. Articolul 12 Soluționarea diferendelor
  25. Articolul 13 Încetarea
  26. Articolul 14 Publicarea
  27. Articolul 15 Intrarea în vigoare
  28. Articolul 16 Semnături
  29. ANEXA II Formatul standard pentru solicitarea privind cooperarea
  30. ANEXA III Formatul standard pentru răspunsul la o solicitare privind cooperarea

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele instrumentelor financiare și de modificare a Directivei 2002/92/CE și a Directivei 2011/61/UE, în special articolul 79 alineatul (9),

întrucât:

(1) Pentru a permite autorităților competente din statele membre de origine și din statele membre gazdă să își exercite în mod eficient atribuțiile în temeiul Directivei 2014/65/UE în ceea ce privește operațiunile unui loc de tranzacționare care au devenit de importanță semnificativă în statul membru gazdă, este important să se faciliteze cooperarea dintre autoritățile respective prin asigurarea unor formate, modele și proceduri standard pentru instituirea unor mecanisme de cooperare proporționale.

(2) Autoritățile competente ar trebui să utilizeze formate, modele și proceduri standard ca bază pentru mecanismele de cooperare, dar ar trebui și să poată să le adapteze sub formă de acorduri bilaterale sau multilaterale, conform particularităților fiecărui caz, pentru a stabili modul adecvat de cooperare în ceea ce privește supravegherea.

(3) Autoritățile competente din statele membre de origine și din statele membre gazdă ar trebui să urmeze proceduri standardizate pentru transmiterea și prelucrarea solicitărilor privind cooperarea, partajarea în permanență a informațiilor, consultarea și acordarea de asistență, fără a fi afectate alte tipuri de cooperare asupra cărora pot conveni ulterior, inclusiv pentru coordonarea procesului decizional.

(4) Cele mai multe mecanisme de cooperare ar trebui să se concretizeze conform modalităților prevăzute de Regulamentul delegat (UE) 2017/589 al Comisiei. Formatele, modelele și procedurile standard care permit adaptarea mecanismelor respective ar trebui stabilite astfel încât să se obțină un grad mai ridicat de implicare a autorității competente din statul membru gazdă, în cazul în care, în jurisdicția respectivă, există un impact mai mare asupra pieței valorilor mobiliare și asupra protecției investitorilor.

(5) Acordurile de cooperare ar trebui să se bazeze pe cele mai bune practici, inclusiv pe principiile prevăzute în Ghidul privind acordurile de cooperare și schimb de informații dintre autoritățile competente și dintre autoritățile competente și Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) și în Memorandumul multilateral de înțelegere aferent acestuia privind mecanismele de cooperare și schimbul de informații, pentru a se asigura faptul că sunt acoperite toate domeniile relevante pentru cooperarea eficientă dintre autoritățile competente și pentru a se beneficia de experiența acumulată de autoritățile competente și de ESMA în stabilirea unei cooperări transfrontaliere continue.

(6) Deoarece gradul de cooperare în ceea ce privește supravegherea depinde de natura și amploarea modificărilor și a evoluțiilor operațiunilor sau a structurii locurilor de tranzacționare relevante, este necesar să se prevadă un număr minim de acțiuni pentru care utilizarea formatelor, modelelor și procedurilor standard, între autoritățile competente din statul membru de origine și din statul membru gazdă, ar trebui să fie punctul de plecare pentru a se stabili mecanisme de cooperare proporționale.

(7) Atunci când solicită asistență pentru luarea unei declarații, deschiderea unei anchete sau efectuarea unui control la sediu, autoritățile competente ar trebui să explice în mod clar de ce este necesară asistența respectivă pentru exercitarea atribuțiilor de către autoritățile respective.

(8) Pentru a se permite implicarea tuturor autorităților competente relevante, alte autorități competente ar trebui să aibă posibilitatea de a solicita să devină parte la acordul de cooperare existent în cazul în care locul de tranzacționare pentru care s-a încheiat acordul respectiv, ca rezultat al evoluțiilor comerciale ulterioare, devine de importanță semnificativă și în alte state membre gazdă.

(9) În cazul în care, în circumstanțe neobișnuite, sunt necesare acțiuni urgente pentru îndeplinirea obligațiilor în temeiul Directivei 2014/65/UE sau al Regulamentului (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European și al Consiliului ori pentru a se asigura stabilitatea pieței într-un stat membru, acordul standard privind mecanismele de cooperare ar trebui să permită autorității competente să amâne în mod rezonabil îndeplinirea obligațiilor care îi revin în temeiul acordului respectiv.

(10) Din motive de convergență și pentru a se asigura funcționarea uniformă a piețelor financiare, este necesar ca dispozițiile prevăzute de prezentul regulament și dispozițiile naționale corespunzătoare care transpun Directiva 2014/65/UE să se aplice de la aceeași dată.

(11) Prezentul regulament se bazează pe proiectul de standarde tehnice de punere în aplicare transmis Comisiei de către ESMA.

(12) ESMA a solicitat punctul de vedere al Grupului părților interesate din domeniul valorilor mobiliare și piețelor, instituit în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului, referitor la proiectul de standarde tehnice de punere în aplicare pe care se bazează prezentul regulament,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1 Formatul și utilizarea formularelor și modelelor și procedurilor standard privind mecanismele de cooperare

(1) Autoritățile competente din statul membru de origine și din statul membru gazdă ale unui loc de tranzacționare ale cărui operațiuni au devenit de importanță semnificativă în sensul articolului 79 alineatul (2) din Directiva 2014/65/UE adoptă mecanisme de cooperare proporționale printr-un acord de cooperare conform celui prevăzut în anexa I.

(2) Autoritățile competente din statul membru de origine și din statul membru gazdă pot să adapteze sau să completeze acordul de cooperare standard prevăzut în anexa I pentru a se asigura faptul că prevederile acestuia sunt proporționale cu situațiile particulare în care este necesară cooperarea.

(3) Autoritățile competente din statul membru de origine și din statul membru gazdă transmit solicitările privind cooperarea în formatul prevăzut în anexa II și răspund solicitărilor în formatul prevăzut în anexa III.

Articolul 2 Intrarea în vigoare și aplicarea

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la 3 ianuarie 2018.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre. Adoptat la Bruxelles, 6 iunie 2017. Pentru Comisie Președintele Jean-Claude Juncker

ANNEX

ANEXA I Acordul standard privind mecanismele de cooperare în cazul în care operațiunile unui loc de tranzacționare devin de importanță semnificativă într-un stat membru gazdă

Pentru a se adopta mecanisme de cooperare proporționale între [autoritatea competentă din statul membru gazdă] (denumită în continuare autoritatea gazdă) și [autoritatea competentă din statul membru de origine] (denumită în continuare autoritatea de origine) în ceea ce privește operațiunile [locului de tranzacționare] (denumit în continuare locul de tranzacționare) care sunt de importanță semnificativă pentru funcționarea pieței valorilor mobiliare și pentru protecția investitorilor din [statul membru gazdă] (denumit în continuare statul membru gazdă), autoritatea de origine și autoritatea gazdă (denumite în continuare autoritățile) au convenit asupra următorului acord:

Articolul 1 Scop și prevederi generale

Scopul prezentului acord este de a asigura un cadru de cooperare între [autoritatea competentă din statul membru de origine] și [autoritatea competentă din statul membru gazdă] în ceea ce privește exercitarea competențelor care le revin în raport cu operațiunile [locului de tranzacționare] care au devenit de importanță semnificativă în [statul membru gazdă]. Prezentul acord poate completa alte modalități de cooperare dintre autorități.

Articolul 2 Domeniul de acoperire al cooperării

(1) Autoritățile au convenit asupra următoarelor forme de cooperare:

[a se menționa formele de cooperare convenite de către autorități].

(2) Autoritățile au convenit să coopereze în ceea ce privește deciziile referitoare la următoarele acțiuni, în măsura în care acestea sunt relevante pentru locul de tranzacționare: [a se selecta, dintre următoarele, opțiunile relevante pentru domeniul de acoperire al cooperării] alianțe, fuziuni, achiziții semnificative, deschiderea sau închiderea locului de tranzacționare sau a unei părți semnificative a acestuia modificarea, acordarea, refuzarea sau încetarea condițiilor de acces pentru contrapărțile centrale și locul de tranzacționare modificări ale participațiilor care determină modificări în deținerea controlului, în structura corporatistă, în guvernanța corporativă și alte măsuri de integrare sau de restructurare a locului de tranzacționare demiteri sau numiri în consiliul de administrație sau de supraveghere al locului de tranzacționare reguli noi de tranzacționare semnificative sau modificarea semnificativă a regulilor existente în ceea ce privește în special, accesul în piață al investitorilor din statul membru gazdă sau cotarea titlurilor de valoare ale societăților listate din statul membru gazdă modificări semnificative ale sistemelor și ale mecanismelor de control instituite de locul de tranzacționare, inclusiv ale sistemelor informatice, mecanismelor de audit și procedurilor de management al riscului modificări semnificative, inclusiv prin externalizare, ale resurselor financiare, umane sau tehnologice ale locului de tranzacționare exercitarea competențelor de supraveghere menționate la articolul 69 alineatul (2) literele (e), (f), (h), (k), (l), (m)-(q), (s) și (t) din Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului, cu impact semnificativ asupra locului de tranzacționare sau a participanților acestuia impunerea de sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor menționate la articolul 70 din Directiva 2014/65/UE, cu impact semnificativ asupra locului de tranzacționare sau a participanților acestuia alte acțiuni [a se descrie acțiunile]

Articolul 3 Procedurile pentru transmiterea și prelucrarea solicitărilor privind cooperarea

(1) Solicitarea privind cooperarea și răspunsul la aceasta se transmit în scris, pe un suport durabil. Ambele documente sunt adresate persoanelor de contact desemnate în conformitate cu alineatul (3).

(2) Comunicarea dintre autoritatea competentă care transmite solicitarea privind cooperarea (denumită în continuare autoritatea solicitantă) și autoritatea competentă căreia i se transmite solicitarea privind cooperarea (denumită în continuare autoritatea solicitată) se efectuează prin cele mai rapide mijloace, ținându-se cont de aspectele legate de confidențialitate, de timpul necesar pentru corespondență, de volumul informațiilor care se comunică și de accesul facil la acestea al autorității solicitante.

(3) În sensul prezentului acord, fiecare autoritate desemnează una sau mai multe persoane de contact pentru asigurarea comunicării.

(4) Autoritatea solicitantă transmite solicitarea privind cooperarea în formatul prevăzut în anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/988 al Comisiei și include informațiile cuprinse în anexa respectivă, menționând cu precădere relevanța cooperării solicitate pentru funcționarea pieței sau pentru protecția investitorilor din statul membru gazdă și alte aspecte legate de confidențialitatea informațiilor care pot fi obținute. Autoritatea solicitată transmite prompt clarificările solicitate conform alineatului (5) litera (b).

(5) Autoritatea solicitată efectuează următoarele acțiuni după primirea unei solicitări privind cooperarea:

(5)

(a) confirmă primirea solicitării privind cooperarea cât mai curând posibil și cel puțin în termen de șapte zile calendaristice de la primirea acesteia, indicând detaliile persoanei de contact și, dacă este posibil la momentul respectiv, data estimată pentru transmiterea răspunsului;

(b) solicită, în orice formă, clarificări suplimentare în cazul în care are nelămuriri cu privire la conținutul exact al cooperării solicitate;

(c) răspunde prompt la solicitarea privind cooperarea în formatul prevăzut în anexa III, transmițând informațiile menționate în formatul respectiv.

(6) Atunci când devine evident că va exista o întârziere de mai mult de șapte zile calendaristice față de data estimată pentru transmiterea răspunsului, comunicată în conformitate cu alineatul (5) litera (a), autoritatea solicitată informează autoritatea solicitantă cu privire la aceasta. În cazul în care solicitarea a fost clasificată de autoritatea solicitantă ca fiind urgentă, autoritățile convin cu privire la frecvența actualizărilor referitoare la solicitarea respectivă.

(7) Autoritățile se consultă reciproc cât mai repede posibil pentru a rezolva dificultățile care pot apărea atunci când se prelucrează o solicitare, inclusiv aspectele legate de costuri.

(8) Pentru a se asigura optimizarea cooperării, autoritățile își transmit reciproc opinii privind utilitatea cooperării primite, consecințele asupra cazului pentru care s-a solicitat cooperarea și eventualele probleme înregistrate în procesul de cooperare.

Articolul 4 Răspunsul la solicitarea privind cooperarea

(1) Autoritatea solicitată ia toate măsurile necesare pentru a acorda fără întârziere cooperarea solicitată. Autoritatea solicitată se asigură că toate acțiunile necesare sunt desfășurate cu promptitudine, având în vedere complexitatea solicitării și necesitatea, dacă este cazul, de a implica terți sau o altă autoritate.

(2) Autoritatea solicitată poate să refuze să dea curs unei solicitări privind cooperarea în cazul în care consideră că o astfel de acțiune ar implica adoptarea unei măsuri contrare legii. În cazul în care autoritatea solicitată refuză să acționeze, aceasta informează autoritatea solicitantă utilizând formatul prevăzut în anexa III la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/988, inclusiv descrierea detaliată a circumstanțelor care justifică decizia respectivă.

Articolul 5 Procedurile pentru mecanismele de cooperare permanentă

(1) Autoritățile stabilesc proceduri privind reuniunile periodice și ad-hoc, la care participă persoanele de contact desemnate pentru administrarea mecanismelor de cooperare în mod eficient.

(2) Autoritatea solicitată informează autoritatea solicitantă, în cel mai scurt timp posibil cu privire la existența unor circumstanțe neobișnuite care pot afecta îndeplinirea obligațiilor care îi revin în temeiul prezentului acord și, dacă este cazul, cu privire la măsurile luate în situația respectivă.

Articolul 6 Procedurile privind consultarea

(1) Autoritățile se consultă reciproc înainte de a adopta decizii în raport cu acțiunile selectate în conformitate cu articolul 2 alineatul (2).

(2) În cazul în care autoritatea solicitată notifică autoritatea solicitantă în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) în ceea ce privește acțiunile selectate în conformitate cu articolul 2 alineatul (2), autoritățile se consultă reciproc cel puțin cu privire la modul de abordare din punctul de vedere al supravegherii și cu privire la măsurile preconizate pentru a aborda acțiunile relevante.

Articolul 7 Procedurile privind asistența: solicitarea privind luarea unei declarații unei persoane

(1) În cazul în care intenționează să solicite luarea unei declarații unei persoane, autoritatea solicitantă colaborează cu autoritatea căreia îi transmite solicitarea, în ceea ce privește toate elementele următoare:

(1)

(a) limitări sau restricții juridice și diferențe de prevederi procedurale;

(b) drepturile persoanei de la care urmează să se ia declarația, inclusiv, dacă este cazul, aspectele privind autodenunțul;

(c) necesitatea participării unor angajați din cadrul autorității solicitante în calitate de observatori sau în calitate de participanți activi;

(d) rolul angajaților autorității solicitate și al celor ai autorității solicitante în luarea declarației;

(e) dacă persoana căreia urmează să îi fie luată declarația are dreptul să fie asistată de un reprezentant legal și, dacă da, în ce măsură reprezentantul legal poate interveni în timpul luării declarației, inclusiv în ceea ce privește înregistrarea declarației sau raportul privind declarația;

(f) dacă declarația urmează să fie luată pe bază voluntară sau în regim obligatoriu;

(g) dacă persoana de la care urmează să se ia declarația este martor sau suspect;

(h) dacă declarația ar putea fi utilizată în cadrul procedurilor penale și dacă aceasta urmează a fi utilizată în cadrul procedurilor penale, în cazul în care acest fapt este cunoscut;

(i) dacă declarația este recunoscută în jurisdicția autorității solicitante;

(j) înregistrarea declarației și procedurile aplicabile;

(k) procedurile privind certificarea sau confirmarea declarației de către persoana care dă declarația, inclusiv dacă certificarea sau confirmarea urmează să se realizeze după luarea declarației;

(l) procedura de transmitere a declarației autorității solicitante de către autoritatea solicitată, inclusiv formatul și perioada prevăzute.

(2) Autoritățile se asigură că sunt instituite mecanisme pentru personalul operațional pentru a acționa în mod eficient și, în special, pentru a ajunge la un acord cu privire la toate aspectele următoare:

(2)

(a) planificarea datelor;

(b) informații suplimentare care ar putea fi necesare;

(c) lista de întrebări care urmează a fi adresate persoanei căreia i se ia declarația și revizuirea listei respective;

(d) procedurile privind deplasările, inclusiv pentru a se asigura faptul că autoritățile sunt în măsură să se întâlnească pentru a discuta despre subiectul respectiv înainte de luarea declarației;

(e) proceduri privind regimul lingvistic.

Articolul 8 Procedurile privind asistența: solicitarea ca o autoritate să deschidă o anchetă sau să efectueze un control la sediu

(1) În cazul în care autoritatea solicitată decide să deschidă o anchetă sau să efectueze un control la sediu, la cererea autorității solicitante, demersurile de supraveghere și de anchetă întreprinse de către autoritatea solicitată rămân în responsabilitatea și sub controlul total al acesteia. Autoritatea solicitantă și autoritatea solicitată pot să se consulte reciproc cu privire la cel mai bun mod de a se obține un efect util în urma solicitării de a se deschide o anchetă sau de a se efectua un control la sediu. Autoritatea solicitată informează autoritatea solicitantă cu privire la stadiul anchetei sau al controlului la sediu și transmite constatările cât mai curând posibil.

(2) În cazul în care se depune o solicitare de a se deschide o anchetă sau de a se efectua un control la sediu, autoritatea solicitantă și autoritatea solicitată se consultă reciproc cu privire la avantajele de a realiza în comun ancheta sau controlul la sediu.

(3) Pentru a decide dacă inițiază o anchetă în comun sau un control la sediu în comun, autoritatea solicitantă și autoritatea solicitată iau în considerare cel puțin toate elementele următoare:

(3)

(a) alte solicitări privind cooperarea efectuate de autoritatea solicitantă care ar putea indica faptul că este util să se efectueze în comun o anchetă sau un control la sediu;

(b) dacă autoritățile derulează separat cercetări în cazul unei probleme cu implicații transfrontaliere pentru care ar fi mai adecvat să se efectueze în comun o anchetă sau un control la sediu;

(c) aspecte referitoare la principiul ne bis in idem;

(d) cadrul juridic și de reglementare din fiecare jurisdicție, pentru a se asigura faptul că autoritățile înțeleg corect eventualele restricții și limitările juridice privind efectuarea în comun a unei anchete sau a unui control la sediu și posibilele acțiuni ulterioare, inclusiv aspectele referitoare la principiul ne bis in idem;

(e) măsurile necesare cu privire la conducerea și direcționarea anchetei sau a controlului la sediu;

(f) acțiuni de constatare în comun a faptelor;

(g) alocarea de resurse și numirea persoanelor;

(h) acțiunile care urmează să fie întreprinse, în comun sau individual, de către acestea;

(i) posibilitatea de a institui un plan de acțiune comun și de a programa activitățile pentru fiecare autoritate;

(j) schimbul reciproc de informații obținute și raportarea rezultatelor acțiunilor efectuate individual;

(k) aspecte specifice.

(4) În cazul în care autoritatea solicitantă și autoritatea solicitată încep efectuarea în comun a unei anchete sau a unui control la sediu, acestea efectuează toate demersurile următoare:

(4)

(a) convin asupra procedurilor privind efectuarea și finalizarea anchetei sau a controlului;

(b) sunt într-un dialog permanent pentru a coordona procesul de obținere a informațiilor și de constatare a faptelor;

(c) lucrează îndeaproape și cooperează cu privire la efectuarea în comun a anchetei sau a controlului la sediu;

(d) acordă reciproc asistență în ceea ce privește acțiunile de impunere ulterioare în măsura permisă din punct de vedere legal, inclusiv prin coordonarea procedurilor sau a altor acțiuni de impunere (administrative, civile sau penale), aferente rezultatului anchetei în comun sau a controlului la sediu în comun, sau dacă este cazul, în ceea ce privește condițiile pentru restituire.

(5) La inițierea unei anchete în comun sau a unui control la sediu în comun, autoritatea solicitantă și autoritatea solicitată iau în considerare cel puțin toate elementele următoare:

(5)

(a) prevederile legislației specifice care fac obiectul anchetei sau al controlului la sediu;

(b) elaborarea unui plan de acțiune comun, inclusiv principalele obiective și alocarea responsabilităților în ceea ce privește întocmirea raportului, ținându-se cont de prioritățile fiecărei autorități;

(c) identificarea și evaluarea limitărilor sau restricțiilor de ordin juridic și a diferențelor procedurale referitoare la acțiunile de anchetare sau de impunere ori la alte tipuri de acțiuni, inclusiv a drepturilor persoanei care face obiectul anchetei;

(d) identificarea și evaluarea privilegiilor profesionale juridice specifice care pot avea impact asupra acțiunilor de anchetare și a celor de impunere;

(e) strategia privind publicul și presa;

(f) modul de utilizare a informațiilor furnizate sau schimbate.

Articolul 9 Restricțiile privind confidențialitatea și utilizările permise ale informațiilor

(1) Autoritățile confirmă faptul că informațiile pe care le schimbă intră sub incidența articolelor 76 și 78 din Directiva 2014/65/UE.

(2) În temeiul legilor și al reglementărilor aplicabile în statul membru relevant, autoritățile mențin confidențialitatea informațiilor care nu sunt publice, referitoare la mecanismele de cooperare sau la schimbul de informații în temeiul prezentului acord, inclusiv a tuturor elementelor următoare:

(2)

(a) solicitarea privind cooperarea și conținutul acesteia;

(b) toate acțiunile determinate de solicitarea respectivă, inclusiv consultările bilaterale dintre autorități și, dacă este cazul, toate informațiile referitoare la refuzul de a stabili mecanisme de cooperare;

(c) informațiile nesolicitate furnizate de o autoritate și faptul că informațiile respective au fost furnizate.

(3) Autoritățile se asigură că angajații proprii respectă obligațiile de confidențialitate aplicabile.

(4) În cazul în care, pentru a da curs solicitării privind cooperarea, autoritatea solicitată consideră că este necesar sau adecvat să se facă public faptul că autoritatea solicitantă a făcut solicitarea, aceasta face public faptul respectiv numai după ce se consultă cu autoritatea solicitantă despre natura și volumul informațiilor pe care intenționează să le facă publice și numai după ce obține acordul acesteia. În cazul în care autoritatea solicitantă nu este de acord ca informațiile să fie făcute publice, aceasta are opțiunea de a-și retrage solicitarea.

Articolul 10 Modificări, dispoziții suplimentare și revizuirea prezentului acord

(1) Prezentul acord poate fi modificat sau completat prin aprobarea scrisă în comun a autorităților.

(2) Autoritățile monitorizează și revizuiesc în mod regulat aplicarea prezentului acord și efectuează consultări pentru a îmbunătăți modul de funcționare a acestuia și pentru a soluționa eventualele dificultăți.

Articolul 11 Alte părți

O autoritate care devine autoritate gazdă după intrarea în vigoare a prezentului acord poate solicita să devină parte la acesta.

Articolul 12 Soluționarea diferendelor

Autoritățile depun eforturi pentru a soluționa diferendele cu privire la cooperarea solicitată sau acordată în temeiul prezentului acord ori cu privire la aplicarea procedurilor stabilite de acesta. În cazul în care diferendele dintre autoritatea solicitată și autoritatea solicitantă referitoare la cooperarea solicitată sau acordată nu pot fi soluționate, autoritățile respective le soluționează aplicând mecanismul de mediere cu caracter neobligatoriu prevăzut la articolul 31 litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a ESMA.

Articolul 13 Încetarea

(1) Prezentul acord se încheie pe durată nedeterminată. Acesta încetează în cazul în care locul de tranzacționare la care se referă nu mai este de importanță semnificativă în statul membru gazdă.

(2) Autoritatea care intenționează să se retragă din prezentul acord transmite, cu cel puțin 30 de zile calendaristice înainte, o notificare scrisă celeilalte autorități.

(3) Toate solicitările de informații transmise înainte de data efectivă a retragerii sunt prelucrate în conformitate cu prezentul acord, cu excepția cazului în care autoritatea care se retrage solicită altfel.

(4) În urma retragerii unei autorități din prezentul acord, autoritatea respectivă continuă să aplice măsurile de protecție a confidențialității prevăzute în prezentul acord.

Articolul 14 Publicarea

Autoritățile publică prezentul acord de cooperare pe site-urile proprii. Modificările sau completările efectuate în temeiul articolului 10 sunt, de asemenea, publicate.

Articolul 15 Intrarea în vigoare

Prezentul acord produce efecte începând de la data semnării de către autorități.

Articolul 16 Semnături

[autoritatea de origine] [autoritatea gazdă]

ANEXA II Formatul standard pentru solicitarea privind cooperarea

Numărul de referință: Data: Informații generale DE LA: Statul membru: Autoritatea solicitantă: Adresa sediului central: (Detalii privind persoana de contact desemnată) Nume: Telefon: E-mail: CĂTRE: Statul membru: Autoritatea solicitată: Adresa sediului central: (Detalii privind persoana de contact desemnată) Nume: Telefon: E-mail: Stimată Doamnă/Stimate Domnule [a se menționa numele corespunzător], În conformitate cu articolul 1 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/988 al Comisiei (1), asistența dumneavoastră urgentă [a se elimina dacă este cazul] este solicitată în legătură cu subiectul/subiectele prezentate în detaliu în cele ce urmează. V-aș fi recunoscător/recunoscătoare pentru asistența menționată anterior, acordată până la data de [a se menționa data estimativă până la care să fie transmis răspunsul și, în cazul unei solicitări urgente, termenul-limită până la care să fie transmise informațiile] sau, dacă acest lucru nu este posibil, v-aș ruga să indicați când anume estimați că veți putea să acordați asistența solicitată. (1) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/988 al Comisiei din 6 iunie 2017 de stabilire a standardelor tehnice de punere în aplicare privind formatele, modelele și procedurile standard referitoare la mecanismele de cooperare în ceea ce privește locurile de tranzacționare ale căror activități au o importanță semnificativă într-un stat membru gazdă (JO L 149, 13.6.2017, p. 3). Tipul de solicitare privind asistența Vă rugăm să bifați căsuța/căsuțele corespunzătoare (1) Transmitere de informații (2) Luarea unei declarații (3) Deschidere a unei anchete sau a unei anchete în comun (4) Control la sediu (5) Altul Contextul și motivele care stau la baza solicitării privind asistența [a se menționa prevederea/prevederile din legislația sectorială în temeiul căreia/cărora autoritatea solicitantă are competența de a aborda subiectul] Solicitarea se referă la asistență în ceea ce privește [a se descrie obiectul solicitării, scopul pentru care se solicită asistența, faptele care fac necesară ancheta care constituie baza solicitării și a se explica utilitatea acesteia] În urma [dacă este cazul, a se menționa detaliile solicitărilor anterioare pentru a putea fi identificate] 1. Transmiterea de informații (a) Descriere [din motive de claritate, este indicat a se separa titlurile subsecțiunii de instrucțiuni (în caractere cursive) pentru completarea subsecțiunilor respective] [a se descrie detaliat informațiile specifice solicitate, indicând motivele pentru care le considerați utile, și dacă sunt cunoscute, lista persoanelor care le-ar putea deține sau a locurilor de unde se pot obține] (b) Identificarea instrumentelor financiare [în cazul în care solicitarea se referă la informații legate de o tranzacție sau de un ordin în legătură cu un anumit instrument financiar, a se furniza următoarele informații] Identificatorul produsului: [a se descrie exact instrumentul financiar, inclusiv cu menționarea codului ISIN] Identificatorul persoanei: [a se menționa identitatea tuturor persoanelor care au legătură cu tranzacția sau cu ordinul, inclusiv a persoanelor care tranzacționează instrumentul financiar sau în numele cărora se consideră că are loc tranzacția] Datele: [a se menționa datele între care au avut loc tranzacțiile sau ordinele aferente instrumentului financiar, inclusiv, în cazul unei perioade semnificative, motivele pentru care sunt utile datele referitoare la întreaga perioadă] (c) Persoanele în cauză [în cazul în care solicitarea se referă la informații cu privire la firma sau activitățile unei persoane, a se furniza informații cât mai precise pentru a se putea identifica persoana respectivă] (d) Aspecte speciale în ceea ce privește sensibilitatea informațiilor [în cazul în care există considerente speciale legate de caracterul sensibil al informațiilor solicitate, a se indica nivelul de sensibilitate al informațiilor menționate în solicitare și alte măsuri de precauție speciale de aplicat în procesul de obținere a informațiilor, din motive legate de derularea anchetei] (e) Informații suplimentare [a se menționa dacă autoritatea solicitantă a contactat sau va contacta altă autoritate sau agenție de asigurare a respectării legii în legătură cu obiectul solicitării ori altă autoritate despre care are cunoștință că are un interes activ față de obiectul solicitării] (f) Caracterul urgent [în cazul unei solicitări cu caracter urgent și al stabilirii de termene-limită, a se prezenta o explicație completă cu privire la caracterul urgent al solicitării și o explicație pentru termenele-limită până la care autoritatea solicitantă a solicitat să se transmită informațiile.] 2. Luarea unei declarații (a) Declarație: sub jurământ /pe proprie răspundere (b) Motivul pentru care este necesară luarea unei declarații și scopul acesteia: (c) Numele persoanei/persoanelor căreia/cărora urmează să îi/le fie luată declarația: [a se menționa detaliile persoanelor cărora urmează să le fie luată declarația, pentru a permite autorității solicitate să înceapă procesul de citare, dacă este cazul] (d) Descrierea detaliată a informațiilor solicitate, inclusiv lista preliminară de întrebări (în cazul în care este disponibilă la momentul transmiterii solicitării): (e) Informații suplimentare [a se menționa dacă este necesar ca angajați ai autorității solicitante să participe la luarea declarației, detalii cu privire la angajații respectivi, dacă este cazul și a se descrie prevederile legale și procedurale care trebuie respectate pentru a se asigura faptul că declarațiile obținute sunt recunoscute în jurisdicția autorității solicitante] 3. Deschiderea unei anchete sau a unei anchete în comun [în cazul în care solicitarea se referă la deschiderea unei anchete în numele autorității solicitante, a se furniza informații care să permită autorității solicitate să evalueze dacă este util să participe la o anchetă în comun, inclusiv propunerea autorității solicitante referitoare la ancheta în comun, motivele acesteia și beneficiile estimate pentru autoritatea solicitată; a se menționa toate informațiile relevante necesare pentru a permite autorității solicitate să acorde asistența necesară prin deschiderea unei anchete sau a unei anchete în comun, după caz] 4. Inițierea unui control la sediu sau a unui control la sediu în comun [în cazul în care solicitarea se referă la inițierea unui control la sediu în numele autorității solicitante, a se furniza informații care să permită autorității solicitate să evalueze dacă este util să participe la un control la sediu în comun, inclusiv propunerea autorității solicitante referitoare la un control la sediu în comun, motivele acesteia și beneficiile estimate pentru autoritatea solicitată; a se menționa toate informațiile relevante necesare pentru a permite autorității solicitate să acorde asistența necesară prin inițierea unui control la sediu sau a unui control la sediu în comun, după caz] 5. Restricții privind confidențialitatea și utilizările permise ale informațiilor [a se menționa toate avertismentele necesare referitoare la confidențialitate sau restricțiile necesare privind utilizările permise ale informațiilor (cu condiția ca restricțiile respective să fie în conformitate cu dreptul Uniunii)] Cu stimă, [semnătura]

ANEXA III Formatul standard pentru răspunsul la o solicitare privind cooperarea

Numărul de referință: Data: Informații generale DE LA: Statul membru: Autoritatea solicitată: Adresa sediului central: (Detalii privind persoana de contact desemnată) Nume: Telefon: E-mail: CĂTRE: Statul membru: Autoritatea solicitantă: Adresa sediului central: (Detalii privind persoana de contact desemnată) Nume: Telefon: E-mail: Stimată Doamnă/Stimate Domnule [a se menționa numele corespunzător], În conformitate cu articolul 1 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/988 al Comisiei (1), solicitarea dumneavoastră din data de [zz.ll.aaaa], cu numărul de referință [a se menționa numărul de referință], a fost prelucrată. Informațiile obținute [în cazul în care informațiile au fost obținute, a fi menționate aici sau a se explica modul în care acestea urmează a fi transmise] (1) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/988 al Comisiei din 6 iunie 2017 de stabilire a standardelor tehnice de punere în aplicare privind formatele, modelele și procedurile standard referitoare la mecanismele de cooperare în ceea ce privește locurile de tranzacționare ale căror activități au o importanță semnificativă într-un stat membru gazdă (JO L 149, 13.6.2017, p. 3). Informațiile furnizate sunt confidențiale și sunt transmise către [a se menționa denumirea autorității solicitante] în temeiul [a se menționa prevederile legislației sectoriale aplicabile] și cu condiția ca acestea să rămână confidențiale în conformitate cu [a se menționa prevederile legislației sectoriale aplicabile]. [a se menționa denumirea autorității solicitante] aplică prevederile [a se menționa prevederile legislației sectoriale aplicabile] cu privire la restricțiile referitoare la confidențialitate și la utilizările permise ale informațiilor. [a se menționa toate avertismentele necesare referitoare la confidențialitate sau restricțiile necesare privind utilizările permise ale informațiilor (cu condiția ca restricțiile respective să fie în conformitate cu dreptul Uniunii)] Cu stimă, [semnătura]

Versions

  1. 2017-06-06