Gelex

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/213 al Comisiei din 8 februarie 2022 privind anularea înregistrării indicației geografice protejate Salaisons fumées, marque nationale Grand-Duché de Luxembourg (IGP)

In forceVersion 2022-02-08from 2022-03-10
Grade B

mapped from publisher markup. A grade says how a document's structure was obtained, not how reliable the law is.

Ask Gelex about this law

Address https://gelex.eu/eli/EU/act/2022/213@2022-02-08/ro

Contents
  1. Preamble

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 noiembrie 2012 privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare, în special articolul 54 alineatul (1),

întrucât:

(1) Articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) nr. 664/2014 al Comisiei prevede că procedura stabilită la articolele 49-52 din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 se aplică mutatis mutandis anulării unei înregistrări, astfel cum se menționează la articolul 54 alineatul (1) din regulamentul respectiv.

(2) În temeiul articolului 50 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, coroborat cu articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) nr. 664/2014 al Comisiei, cererea Luxemburgului de anulare a înregistrării indicației geografice protejate (IGP) Salaisons fumées, marque nationale Grand-Duché de Luxembourg a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(3) Deoarece Comisiei nu i s-a comunicat nicio declarație de opoziție în conformitate cu articolul 51 din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, denumirea Salaisons fumées, marque nationale Grand-Duché de Luxembourg (IGP) ar trebui, prin urmare, să fie anulată din Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate.

(4) Articolul 54 alineatul (1) ultimul paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 prevede că astfel de anulări se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 57 alineatul (2) din regulamentul respectiv.

(5) Măsura prevăzută în prezentul regulament este conformă cu avizul Comitetului pentru politica în domeniul calității produselor agricole,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1 Se anulează înregistrarea denumirii Salaisons fumées, marque nationale Grand-Duché de Luxembourg (IGP).

Articolul 2 Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre. Adoptat la Bruxelles, 8 februarie 2022. Pentru Comisie Președintele Ursula von der Leyen

Versions

  1. 2022-02-08